Sarbatoarea Craciunului la romani

************************************************** Sarbatoarea Craciunului la romani ************************************************** Crăciunul sau Naşterea Domnului (naşterea lui Iisus Hristos / Isus Cristos) este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 6 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (praznice împărăteşti) ale Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări, unde creştinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine şi o sărbătoare laică, celebrată atât de către creştini cât şi de către cei necreştini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moş Crăciun”. Crăciunul a început să fie serbat de către creştini pe 25 decembrie, după cel puţin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, anume începând cu secolul al IV-lea în Vest şi începând cu cel de-al V-lea secol în Est. Iniţial, sărbătoarea naşterii lui Hristos era ţinută pe 6 ianuarie, istoricii ştiind azi că ea se celebra deja în 336 d. Chr., la Roma. (în Est, „Boboteaza”, serbată la data de 6 ianuarie începând cu secolul al IV-lea, celebra pe atunci naşterea, botezul şi primul miracol al lui Iisus, în timp ce gnosticii (sectă creştină considerată eretică de către creştinismul canonic) serbau aceeaşi „Epifanie” în Egipt, încă din secolul al II-lea, tot la data de 6 ianuarie, când, în viziunea lor, „Iisus s-a arătat ca Fiul lui Dumnezeu la botez”). Sextus Julius Africanus, un creştin din secolul al III-lea, este primul care alege în 221 d. Chr. această dată pentru naşterea lui Iisus, care însă nu va fi celebrată încă multă vreme de către ceilalţi creştini, care preferau 6 ianuarie. Factorul pentru care primii creştini au ales datele de 25 decembrie sau 6 ianuarie ca moment al naşterii Fiului lui Dumnezeu a fost că, la aceste date, în lumea romană, germanică şi orientală se celebrau diverse date de naştere ale zeilor păgâni. Povestea unui zeu salvator născut din fecioară pe 6 ianuarie sau 25 decembrie, nu era deloc nouă, cele mai multe culte păgâne ale vremii adorând câte un astfel de zeu. Astfel, pe 6 ianuarie, data solstiţiului egiptean, era celebrată revărsarea apelor Nilului şi în „cultele misterelor” locale naşterea „eonului” din fecioară. Epifaniu, scriitor creştin, redă în lucrarea sa ritul celebrărilor din 6 ianuarie şi semnificaţia acestuia la egipteni şi la arabii din „Petra” (Eleusa, unde se serba naşterea pruncului-zeu Dusares din fecioară. Alt scriitor creştin, anume Ipolit, descrie cum la Eleusis, în Grecia, se celebra tot atunci sărbătoarea misterelor, când ierofantul exclama la naşterea pruncului sacru: „Fecioara care era grea a conceput şi a născut un fiu !”. Tot pe 6 ianuarie grecii sărbătoreau naşterea zeului Dionis, zeul care ca şi Iisus, transforma apa în vin. O sărbătoare populară la Roma celebra pe 25 decembrie naşterea Soarelui neînvins (Dies Solis Invicti Nati, Deus Sol Invictus), ca simbol al renaşterii soarelui şi alungării iernii (ca şi Saturnaliile). Odată ce creştinii au abandonat celebrarea naşterii Fiului lui Dumnezeu pe 6 ianuarie optând pentru data de 25 decembrie, scriitorii creştini fac frecvente legături între renaşterea soarelui şi naşterea lui Hristos. Creştinii secolului al III-lea credeau că creaţia lumii a avut loc la echinocţiul de primăvară, pe atunci plasat pe 25 martie; prin urmare, noua creaţie prin „întruparea lui Hristos” (concepţia), trebuia, în viziunea lor, să aibă loc tot pe 25 martie, moment de la care numărându-se 9 luni (sarcina, gestaţia) se obţinea data de 25 decembrie. Sărbătorile din jurul solstiţiului de iarnă au, după cum se vede, o origine precreştină. Ele sunt legate în mod indisolubil de evenimentele astronomice care au loc în acea perioadă. Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun îsi trage originile de la popoarele Germanice. Tradiţia s-a răspândit în restul Europei şi apoi în toata lumea după Primul Război Mondial. Între podoabele bradului bomboanele de pom, globurile şi ghirlandele au devenit clasice.Iar in prezent bradul este împodobit dupa moda. ************************************************** ************************************************** Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creştine. Moş Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care şi-a făcut apariţia în secolul I. El împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de 24 spre 25 decembrie). De fapt traditia cadourilor in noaptea de 24 decembrie spre 25 decembrie provine de la Martin Luther care a propagat din anul 1535 aceasta datină numita Christkind ca o alternativa a obiceiului catolic Nikolaustag de pe 6 decembrie. Multa vreme in familile catolice a fost mentinuta mai departe traditia cadourilor de Nikolaus. Scopul lui Martin Luther a fost sa trezeasca interesul copiilor pentru Cristos si sa-i indeparteze astfel de datina catolica a cadourilor de Nikolaus, ea fiind un mod de veneratie a catolicilor pentru sfinţi. În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoţită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost pentru a naşte. Ajunge la casa unor bătrâni, Crăciun şi Crăciunoaie, însă nici aceştia nu o primesc, spre a nu le spurca locul prin naşterea unui prunc zămislit din greşeală. Nemaiputând merge, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile naşterii. Crăciunoaia, auzind-o, şi ştiind ce înseamnă o naştere de copil, i s-a făcut milă de dânsa şi s-a dus la ea, îndeplinind rolul de moaşă. Crăciun, când a aflat, s-a supărat şi i-a tăiat babei mâinile; apoi, înspăimântat de tot ce s-a întâmplat, a plecat de acasă. Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit, şi l-a dus să scalde copilul. Maria i-a zis să încerce apa, şi când a bagat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc, mai frumoase decât erau înainte; de la această minune se crede că moaşele au mâini binecuvântate. În altă variantă a poveştii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei şi acestea cresc la loc. ************************************************** Colindele de Crăciun ************************************************** ************************************************** Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiţie este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului, binecuvântându-se casele şi creştinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi - merg din casă în casă cântând colindul „Steaua sus răsare...”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineaţa la Moş Ajun !”, casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: „Iată vin colindătorii” de Tiberiu Brediceanu, „O, ce veste minunată” de D.G. Kiriac, „Domnuleţ şi Domn în cer” de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în „Amintiri din copilărie” aventurile mersului cu colindele. Colindele, precum şi obiceiurile colindelor sunt prezente şi la alte popoare, şi s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De pildă, colinda românească „Scoală, gazdă, din pătuţ” există şi la valoni, unde aceasta e cea mai răspândită, sub numele de „Dji vén cwerî m'cougnou d'Noyé”. ************************************************** ************************************************** ******STEFAN HRUSCA - Colinde de Craciun(Flori Dalbe, Deschide Usa Crestine, Flori de Mar) [9'29] ************************************************** ******STEFAN HRUSCA - Colinde de Craciun(Cerul si Pamantul si Cand a fost prunc Micut Iisus)[5'01] ************************************************** ******STEFAN HRUSCA - Colinde de Craciun(La Vihlaim)[1'19] ************************************************** ******STEFAN HRUSCA - Colinde de Craciun(O, ce veste minunata)[5'25] ************************************************** ******STEFAN HRUSCA - Colinde de Craciun(Sfanta-i seara de Craciun)[2'14] ************************************************** ******STEFAN HRUSCA - Colinde de Craciun(Ce-ati vazut pastori)[3'01] ************************************************** ******STEFAN HRUSCA - Colinde de Craciun(Linu-i lin)[3'15] ************************************************** Tuturor romanilor, din tara si de pretutindeni, va doresc un CRACIUN FERICIT !!!